Istoria Cazinoului din Constanta

   In Cazinou aveau acces numai cei bogati si aventurieri, unde tinuta de seara era obligatorie, iar luxul o atitudine fireasca. In acelasi timp, Cazinoul era considerat un loc de pierzanie, extrem de amagitor. In salile lui se consumau drame, se traia cu pasiune intensa, patima jucurilor creand o aura de mister in jurul acestei cladiri, a carei istorie cuprinde multe tragedii si povesti nefericite. Adesea, cei ruinati la jocurile de noroc sfarseau noaptea in valurile intunecate ale marii, sau intr-o camera de hotel, cu un glonte in tampla.

  Istoria Cazinoului incepe o data cu anul 1880. La acea vreme se numea Cazin sau Kursaal si nu era decat o constructie de paianta, captusita cu scandura la exterior si ridicata langa Farul Genovez, la capatul bulevardului Elisabeta, singurul bulevard al orasului.
  Intre peretii sai de lemn Cazinul adapostea o sala de dans, doua sali de lectura unde vilegiaturistii puteau citi ziarele locale si reviste, precum ,,Telegraf”, ,,Figaro” si ‘L’Ilustration”, doua sali de jocuri si o terasa la malul marii.
  Terasa era locul preferat da intalnire al marinarilor, turistilor si a elitei constantene, deoarece aproape in fiecare seara de vara aici se organizau baluri, valsandu-se in acordurile muzicii fanfarei militare. Tot aici se desfasurau periodic concerte sustinute de celebritatile vremii, care erau aduse pe cheltuiala Primariei Comunei Constanta.

  In anul 1890 s-a pus problema constructiei definitive a Cazinului.Inceperea lucrarilor a fost tergiversate pana in anul 1891, cand o furtuna puternica a distrus in mare parte cladirea din lemn a Cazinului, iar primaria a ajuns la concluzia ca este mai ieftin sa ridice o noua cladire decat sa o repere pe cea veche.Locul noului local va fi mutat insa de langa Farul Genovez cam in zona unde este amplasat actualul edificiu.
  Cea de-a doua cladire a Kursaalului, terminate in 1893, era tot o constructie din paianta, sustinuta de piloti din lemn si compusa dintr-o sala de dans, mai multe camere si o terasa catre mare.

   In mai 1902 antreprenor al Cazinoului devine unicul fiu al marelui povestitor Ion Creanga, capitanul C.I. Creanga, despre care George Calinescu a spus ca ,, nu era nici destept si nici nu avea vreuna dintre insusirile tatalui.”  Capitanul Creanga a reusit sa convinga Primaria Constanta sa-I inchirieze Cazinoul pentru suma de 2000 de lei pe an. Pe langa plata chiriei, Primaria i-a impus antreprenorului Creanga sa puna in vanzare ,,articole de consumatiune de cea mai buna calitate ” si sa foloseasca pentru iluminare ,, petroleum de cea mai buna calitate pentru a nu produce nici un miros”.
  In primii ani ai secolilui XX-lea Cazinoul era principala atractie a Constantei. In celebra monografie a orasului, aparuta in anul 1907 si intitulata ”Constanta pitoreasca”, scriitorul Ion Adam spune: ,,Un dintre atractiunile care strange cea mai multa lume la un loc este Cazinul. Primaria are grija din timp sa namiasca pentru sezon una dintre cele mai renumite orchestre din tara, care sac ante in lunile iulie si august pe terasa Cazinului, intre orele 5-7 si 8-12 seara. Pentru a lua parte la aceste concerte zilnice, vizitatorii platesc o anumita tax ape care o fixeaza mai inainte Consiliul Comunal. In serile linistite cele doua terase ale vechiului cazin se umplu de lume aleasa, care-si ia gustarile afara, in fata marei ascunsa in noapte si asculta armoniile amagitoare ale orchestrei.
  Cazinul vechi este facut numai din lemn si asezat pe tarasi puternici, pe marginea bulevardului. In salonul acela improvizat s-au bucurat si au petrecut la baluri multe randuri de sezonisti stransi acolo din toate colturile tarii si din toate partile lumii.. Azi insa se pare ca si cerintele au ajuns mai pretentioase si lumea priveste cu mila la batrana baraca care a octrotit atatea intalniri si etazuri.”
  Cea de-a treia fundatie a fost si ultima, constructia Cazinoului fiind inceputa in 1907 si finalizata in 1910. Lucrarile au costat 1.300.000 de lei. Multora edificiul nu le-a placut. Spre exemplu unui diplomat francez, George Oudard, care a vizitat Constanta in 1935, cladirea Cazinoului i s-a parut oribila. In carnetul sau de voiaj diplomatul nota: ,,un lucru este deceptionant in aceste locuri primitoare: albul casino, pretentious complicat, al celui mai ingrozitor stil 1900, care incarca tarmul marii.”
  La 15 august 1910, Cazinoul a fost inaugurat in prezenta principelui Ferdinand, dupa care a fost inchiriat lui Alphonse Hietz, proprietar de restaurante si hoteluri din Bucuresti.
  Punand in prim-plan rentabilitatea ‘’stabilimentului”, care costase enorm, primaria a trecut peste toate opozitiile si pe 15 martie 1911, Consiliul Comunal a autorizat jocurile de noroc, iar localul a fost dotat cu doua mese de billiard si 17 mese rotunde pentru jocurile de carti. In scurt timp, Cazinoul din Constanta a devenit unul dintre stabilimentele cele mai cunoscute de acest gen din Europa, fiind preferat de impatimitii jocurilor de noroc care veneau aici, incognito, din toate colturile lumii.
  In 1912, Primaria a organizat licitatia pentru concesionarea Cozinoului comunal, licitatie castigate de baronul Edgar de Marcay. Asa cum Primaria il obliga prin contract, baronul de Marcay a construit Hotelul Palace, cu scopul de a deservi clientii cazinoului. Avandu-se in vedere clientela pretentioasa si sofisticata a Cazinoului, pentru proiectarea hotelului s-a apelat la un architect francez, care a conceput o cladire moderna si eleganta, in stilul rivierei franceze.
  In timpul Primului Razboi Mondial el a fost transformat in spital, dar cu toate acestea a fost aprig bombardat.
  In perioada interbelica Cazinoul a revenit la destinatia sa, reluand sirul povestilor pasionante derulate intr-un spatiu de lux, in jurul meselor de joc.